Femeia. Provocarea mea personală

27 Mai 2020, primesc provocarea de a scrie un articol pentru acest site. Subiect: Femeia. Șah-Mat. Subiect complex, ființă complexă cu bune și rele, cu momente de calm și cu momente de agitație printre ale cărei valuri, dacă nu știi să te strecori, te scufunzi ca Titanic în Atlantic.

De ce am zis provocare? Pentru că pentru mine femeia este o provocare, și mai ales să scriu despre ea. Aș fi vrut să încep cu „De ce iubim femeile?” dar mi-aș fi luat copyright, știu, în literatură se numește plagiat, așa că încep cu „Femeia. Provocarea mea personală”.

Am întâlnit până acum câteva femei care au însemnat ceva pentru mine, nu dăm nume că nu-i frumos, respectăm confidențialitatea. Ori suntem gentlemani ori nu mai suntem? Revenind, m-am lovit de complexitatea trăirilor ce stăpânesc femeia, complexitate pe care am să o botez „curcubeul trăirilor”.

De ce curcubeul trăirilor”? Pentru că așa percep eu, feluritele trăiri; sunt exact asemenea culorilor unui curcubeu. Femeia ca prieten poate fi cel mai bun pansament pe care îl poți avea în momentele tale grele, când ești depresiv și viziunea asupra a ceea ce e în jur se îngustează, sau când ești furios ieșit din cale afară de îți vine să te războiești cu munții. Ea e acolo, te strânge și în brațe la nevoie, te pupă și pe frunte, scoate din străfundurile ei toate simțirile materne.

Femeia în relație, femeia ca iubită, logodnică sau soție poate dezlănțui iadul. Este și ea lângă tine, te sprijină, te susține, te împinge de la spate să te dezvolți, până în momentul în care calci pe bec. Ăsta e momentul în care ea trece de la calm la agitație. Poate are o zi grea la serviciu, vine acasă, tu n-ai dus gunoiul așa cum îți scrisese pe bilețelul lipit pe frigider, se dezlănțuie Jihadul, își aduce aminte și greșeala ta de acum 5 ani. Merge și face un duș fierbinte și se mai domolește. În pat în timp ce ea se dă cu creme și tu ca bărbatul butonezi telecomanda, universul complotează împotriva ta și îți mai lipește o palmă. Bing-bing-bing, mesaje pe facebook. Ea întoarce capul spre tine cu ochii mijiți și cu atitudine de micul Sherlock. Stai chill baby, e Marinică frizerul, uite!

Mai râdem, mai glumim, ne mai împrietenim însă vorbim și serios. Nu știu dacă este cineva care să fi cunoscut femeia până în cele mai mici detalii, să fi cunoscut toate nuanțele „curcubeului trăirilor”. În asta constă provocarea mea personală, să descopăr femeia cât mai în amănunt, cât mai aproape de realitatea ei emoțională lăsând deoparte realitatea socială pe care și-o conturează fiecare.

Nu neg faptul că am fost atât pe culmile extazului dar și pe culmile disperării, așa cum zicea Cioran. Da, am simțit disperarea aia cumplită, când tu ca bărbat ești slab, vulnerabil și femeia îți găsește punctul sensibil și lovește acolo cu plăcerea cu care ar pune sare pe rană. Și totuși, așa cu volumul disperării dat la maxim nu faci nimic, rămâi în același loc așteptându-ți parcă „tortura” . Și ea, femeia, devine astfel un „torționar” de sentimente.

Scăpat din „jugul” ăsta al disperării te întorci mereu și mereu, aproape inconștient, cam în același loc, însă de multe ori cu altă femeie. Și asta se întâmpla de cele mai multe ori din cauza faptului că nu-ți înveți lecția, stăpânit și de dorința lăuntrică de a descoperi diferite nuanțe ale „curcubeului trăirilor” femeii.

Ar fi multe de spus însă un text lung riscă să devină plictisitor. Mai bine experimentezi pe propria piele greșind pentru că experiența este numele dat greșelilor.

Autor: Daniel Ionescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *