Ai învăţat că boala este un dezechilibru energetic şi, deseori, este un ajutor primit, pentru a nu face tâmpenii mai mari decât până acum.
Ai învăţat că moartea nu e pierdere, nu e sfârşit.
Eşti pregătit. Ştii că nu va fi uşor. Eşti conştient că te vei lovi de spaime, oboseală, tristeţe, neputinţă.
Bănuieşti că pregătirea teoretică te va ajuta doar într-o oarecare măsură, că experienţa reală va fi “puţin” diferită, dar eşti pregătit.
Îţi sufleci mânecile, strângi coatele, strângi din dinţi şi te asezi în poziţie de START. Adică astepţi să vină peste tine tăvălugul.
…………
Aşa, şi?
…………
A! Am uitat!
Dumnezeu e ostentativ uneori!
Când zici că eşti pregătit pentru ce va să vină, hop! Surpriza!
Pentru ce ziceai că eşti pregătit? Pentru boală, suferinţă…
Ai greşit lecţia!
Lecţia de zi este ACCEPTAREA!!!
Aia cu “fie ce-o fi”, “vină ce va veni”, “bucuroşi le-om duce toate”, “fie voia Ta, Doamne şi nu a mea”… Ţi-aminteşti?
Te-ai pregătit pentru lecţii pe care le ştii deja. Da, poate le vom recapitula, dar acum învăţăm acceptarea.
Ai primit mesajul. De mai multe săptămani te învârţi în cerc, din ce în ce mai aproape de centru, din ce în ce mai aproape de punctul fierbinte.
Da… tu aveai treabă cu idealuri înalte, dar ai uitat că lecţiile pornesc de la mic la mare, de la personal la colectiv.
Dacă vrei să îi înţelegi pe alţii, e necesar să te înţelegi pe tine.
Dacă vrei să te înţelegi, trebuie să te priveşti, să te analizezi.
Acceptându-te pe tine, vei reuşi să îi accepţi şi pe ceilalţi.
Ca să te accepti, ai nevoie să accepţi adevărul:
TOTUL ESTE MANIFESTAREA PRINCIPIULUI.
Că îţi convine sau nu, că înţelegi sau nu, că ţi se pare etic, moral sau nu, nu are nici cea mai vagă importanţă.
Adevărul este unul singur şi părerea ta nu îl va schimba.
Asta nu înseamnă că eşti obligat să te resemnezi!
Resemnarea este otrăvitoare şi nu are nici o legătura cu acceptarea.
A accepta înseamnă a înţelege că experienţa prin care treci, îţi foloseşte ţie, ca fiinţă spirituală.
Mai mult, a accepta, înseamnă ca şi atunci când nu vezi, nici măcar nu bănuieşti care ar fi folosul tău, să conştientizezi faptul că undeva există răspunsul la întrebarea „de ce?”.
De fiecare dată eşti prevenit şi pregătit, chiar dacă nu observi, nu auzi mesajele şi de fiecare dată primeşti şi explicaţia, răspunsul la „de ce?”, după eveniment.
Fără excepţie.
Te-ai pregătit pentru ce era mai greu şi eşti complet nepregătit pentru un eveniment mult mai uşor şi mai lin pentru toţi.
Te-ai pregătit pentru un uragan şi te-a luat de pe picioare o ploaie de primăvară.
De ce? Pentru că nu ăsta era scenariul pentru care „te-ai pregătit”.
Te trezeşti spunând „Cum? Doar aşa? Doar atât?”
Te simţi incapabil şi frustrat.. şi realizezi că suferinta n-are consistenţă, că n-ai destule motive să suferi. Bineînţeles că o vină mică e mereu la îndemână, dar ce te faci când toate circumstanţele o demonteaza?
Nu-ţi rămâne decăt să recunoşti ataşamentul şi să accepţi dizolvarea lui printre lacrimi.
… şi cât de bine ştiai ieri că Totul Este Manifestarea Principiului…
… chiar şi lipsa, neputinţa, lacrima…
Accepţi şi te antrenezi pentru acceptare.
Autor: Daria Gănescu
Sursă: Dar de Daria
