Minte-mă frumos!

Am învățat atât de temeinic cum să dau bine în fața celorlalți, încât am ajuns să mă identific cu propriile proiecții despre sine. M-am convins și pe mine. Adică m-am mințit, dar am făcut-o frumos. Ca și când totul ar căpăta sens dacă-i minciuna frumoasă. Când e urâtă minciuna, lucrurile se complică, e altă treabă! De parcă percepția și etichetele de frumos/urât ar putea justifica sau cataloga minciuna. Sau ce mi se pare frumos la 20 de ani mai e valabil la 40. Pentru că frumusețea nu e doar în ochii privitorului, ci își poate schimba valențele în funcție de moment sau etape.

M-am mințit frumos în multe privințe. Zic frumos, pentru că am primit educație aleasă și am pus accent pe latura mentală. Dar cum zice ardeleanul, unde-i inteligență e și multă prostie. În cazul meu, s-a aplicat cu vârf și îndesat. M-am mințit că sunt serioasă când eu dădeam pe dinafară de veselie – eram capabilă să râd în ciuda greutăților cu care mă confruntam … haz de necaz. M-am mințit că sunt grasă doar pentru că am o constituție corporală care nu corespunde standardelor actuale ale modei. M-am mințit că sunt importantă doar dacă demonstrez că-s deșteaptă. M-am mințit că am capacitate de memorare când eu mă descurc preponderent în baza intuiției. M-am mințit că voi fi fericită atunci când meritele-mi vor fi recunoscute și voi avea realizări profesionale importante.

Zicala că minciuna are picioare scurte este relativă. În cazul meu, le-a avut lungi. Descopăr periodic consecințele minciunii asupra propriului corp și stării de sănătate, în general. Pentru că minciuna e reflexivă, intrinsecă, iar efectele ei se răsfrâng, în principal, asupra propriei persoane. Ne mințim atunci când considerăm că nu suntem îndeajuns, conform standardelor sociale sau credințelor împrumutate, conform propriei păreri despre sine.

Minciuna erodează interiorul fiind o sursă permanentă de nefericire și ajungând la exterior  în stadii avansate de cele mai multe ori. Culmea e că amânam conștient fericirea și o legăm de obiective în numele evoluției personale. Voi fi bine dacă … sau când voi obține ….

În ceea ce mă privește, am ajuns atât de departe de mine, creându-mi iluzii cu care să mă identific, încât corpul meu a fost nevoit să îmi dea un puternic semnal de alarmă printr-o boală invalidantă, endometrioza, denumită și boala neiubirii de sine. N-aș putea spune că m-am trezit instant, căci am trecut prin patru intervenții chirurgicale și nenumărate momente de suferință fizică.

Descopăr pe zi ce trece noi valențe ale minciunilor în care am crezut. Pot spune că mă străduiesc să-mi găsesc calea, dar nu-i ușor, pentru că dulceața iluziei mă atrage în capcana confortului alegerilor trecute. E mai ușor să alegi ceea ce ai impresia că știi, indiferent cât este de complicat decât să îți asumi cine ești cu adevărat și să faci un salt în credință. Să aleg și respect adevărul meu interior, indiferent de consecințe, reprezintă în continuare, provocarea mea zilnică!

Tu cine alegi să fii? Îți aduci aminte când te-ai mințit frumos ultima oară?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *