Sunt o fire colerică, mă aprind ușor și mă sting greu, consumând multe resurse. Sunt câteva subiecte la care mă aprind mai ușor, deci le pot considera sensibile dar în rest sunt destul de impredictibilă: mă surprind și pe mine cu anumite reacții necontrolate.
Îmi este foarte greu să tolerez nedreptatea și isteria, agresivitatea verbală și fizică. În momentele în care mă confrunt cu ele, intru în filmul celui care provoacă dar cu povestea proprie în cap ca un judecător de serviciu care dă verdicte pe bandă rulantă. Practic, mă așez în aceeași mocirlă cu cei judecați, am tendința să pun etichete, deci să arunc cu noroi spre deja condamnații poveștii. Și atunci nu mă diferențiez cu nimic de ei. Suntem la fel. Gândul creează realitatea iar emoția furiei mă poartă, mă consumă, mă erodează puternic cu fiecare val. De cele mai multe ori mă transform din judecător în victimă sau agresor. Doar în câteva momente. Metamorfoza este rapidă și mă ia prin suprindere. Îmi dau seama de situație de-abia când îi resimt fizic efectele.
Îmi e greu să-mi gestionez furia, pentru că în timpul ei pierd rațiunea și mă transform în vulcan activ. E dificil în general să acționez atunci când am vălul negru pe ochi. Tot ce e în jur se vede blurat sau deloc. Așa am înțeles că am doar două moduri de intervenție: înainte pentru a evita sau după ce trece furtuna, pentru a învăța din cele întâmplate, întrucat în timpul furiei pot doar consuma energia.
Am evaluat consecințele furiei pentru a mă strădui să intervin înainte de instalarea stării, în scop preventiv. Am conștientizat sursa și cauza intensității consumului energetic: nevoia mea de autodistrugere, acea parte întunecată a ființei mele care se ocupă de autosabotare, care opune rezistență la schimbare, care își apără punctele de vedere rigide și credințele împrumutate nefolositoare și inadecvate nevoilor reale.
Respirația, rugăciunea, meditația mi-au fost și îmi sunt prieteni dragi, ajutându-mă să depășesc momentele explozive de furie. În timp, am ajuns mai rar în zona furiei, consum mai repede trăirile și mă străduiesc să înțeleg mai bine nevoile autentice și să le separ de cele închipuite (învățate sau împrumutate social).
Am învățat însă că fiecare emoție are importanța ei și nu poate fi complet eliminată sau controlată așa cum ma iluzionam că se poate, asa că mai bine accept să trec prin ele, să îmi accept trăirile decât să mă las consumată de ele. Mă străduiesc să aleg în fiecare clipă să păstrez puterea conștientă, să accept cine sunt chiar în momentele de furie fără a mă lăsa definită de ele. Am ales să încetez cu autosabotarea și cu negarea părților din mine care nu corespund propriilor așteptări legate de imaginea de sine.
Când stau cu adevărat în EU sunt, furia devine doar o trăire pasageră, menită să-mi arate punctele mele sensibile și să mă apropie mai mult de cine sunt cu adevărat. Își pierde din intensitate. Devine o ploaie torențială de vară care curăță accelerat dar fără daune permanente. Își pierde efectele de tsunami. Se transformă.
Dar poate uneori avem nevoie și de furtuni puternice, avem nevoie să distrugem tot ceea ce credem că ne caracterizează, pentru a putea să o luăm de la capăt curat și liber, cu iubire și recunoștință. Sau cel puțin eu așa am avut nevoie! Voi cum ați gestionat furia? Scrie-ne povestea ta și psihologii noștri colaboratori îți vor răspunde. Dacă ești de acord, o putem chiar publica pe site spre inspirație. Sharing is caring!
