Am tot citit în ultima perioada vorbele marilor înțelepți și am (re)găsit adevăruri universale spuse diferit dar cu aceeași esență. Toți vorbesc despre trăirea prezentului în smerenie și adevăr, despre renunțarea la atașamente și proiecții, despre manifestarea iubirii, recunoștinței și iertării. Modul lor de gândire și trăire este clar și fără echivoc însă poate trezi invidie și frustrări pentru cei care vor să atingă aceste obiective și văd cât de departe sunt de ele. Cel puțin, eu asta am simțit într-o prima faza.
Dacă sunt așa de departe de acest ideal și nu am habar cum să ajung acolo, ce rost are să mă mai străduiesc. Pentru că întrebarea Cum, m-a chinuit dintotdeauna. Asta a condus la a căuta rețete sau oameni care să mă învețe ce pași am de făcut exact, că la școală. Doar că școală vieții nu constă în rețete sau pași clari de urmat, fiecare are de trăit propriile experiențe.
Cu greu am înțeles că viață nu este despre succesul înțeles din perspectiva socială ci despre acceptarea a cine sunt și a nevoilor pe care le am, exprimate prin diferite experiențe. Împreună cu acceptarea vine și desprinderea de atașamente, vine și bucuria clipei prezente, așa cum e, fără dorința de a o prelungi, îmbunătăți, replică sau idealiza.
Un exemplu de atașament la care experiențele prezente m-au ajutat să renunț atât cu suferință dar mai ales cu umor: apă fierbinte. Pentru că fără umor, nu putem spune că trăim, iar Dumnezeu are din plin simțul umorului, atașamentul meu față de apă fierbinte a fost răsplătit printr-o pauză prelungită de acces, locuiesc într-o zona decentă a capitalei în care apă caldă și căldură au devenit un lux greu de găsit în ultimii doi ani. Adică plătești apă rece și te rogi să vină caldă.
Orice soluție adusă de mintea mea fandosită a fost sortită eșecului: nu am putut instala centrală inițial pentru că nu există conducta separată de gaze, ulterior din cauza indisponibilității Radet de a se despărți de mine, a zis la vara când e soare afară și doar cu taxa de despăgubire. Se vede clar cât de importantă sunt pentru ei. Am apelat la un instalator bun pentru montarea unui aparat instant. Și știți cât de greu e să găsești un instalator bun, rara avis și să reușești să te și strecori în agenda lor aglomerată pe următorii 5 ani dar sunt perseverență, am reușit. La instalare, am mai primit un bonus, cum s-ar zice, am trecut la nivelul următor: am rămas complet fără apă, astfel încât instalatorul prins cu mare greutate și multiple intervenții, nu a putut face verificarea. Când a venit apă, nu mai aveam instalatorul și surpriză, nu mergea aparatul instant. Când am crezut că am rezolvat problema aparatului instant, a cedat instalația electrică, s-a ars siguranță electrică de la tabloul exterior. Și nu oricum, ci la ora 23.00 în timp ce eram cu șamponul pe par, așa că am rămas cu părul ud în frig și întuneric, la o ora la care nu mai avea voie nimeni să circule din cauza restricțiilor de carantină pandemică.
Epopeea ar fi putut continuă dar am ales să mă opresc: am renunțat complet la planurile cu apă caldă la discreție și am ales să mă bucur de ea în puținele momente în care am avut-o la dispoziție, fără furie, fără proiecție despre cum va fi când va fi și de ce mi se întâmplă mie toate acestea. Mare mi-a fost surpriză să constat că am din ce în ce mai des apă fierbinte, prin eforturi conjugate: Radet o încălzește cât să nu fie rece sloi, Enel o face fierbinte prin aparatul instant reparat.
Ideea e că fiecare dintre noi are lucruri pe care și le dorește cu disperare, fără de care are impresia că nu poate trăi sau nu vrea să își imagineze viață fără ele, de care își leagă fericirea și uită să se bucure de clipă prezența, așa cum e ea, cu tot ce aduce că și daruri, inclusiv lucrurile pe care le dorim cu disperare.
De aceea, cred că avem de ales întotdeauna între a ne ceda puterea unor gânduri legate de lucrurile prea mult dorite care s-au întâmplat în trecut sau pe care ni le dorim în viitor, momente asupra cărora nu putem interveni indiferent cât de mult ne-am strădui și a ne trăi clipă prezența ce ne conferă putere și bucurie, acceptarea vieții că un proces complex cu experiențe complexe, cu trăiri și emoții complexe pentru manifestarea plenară a complexității ființei noastre. În cazul meu, doar nu am venit doar să experimentez confortul apei calde sigur e mai mult de atât!
Tu ce îți dorești cu disperare? Care îți e atașamentul suprem? De obicei, acesta coincide atât cu vulnerabilitatea cât și cu calea de a ajunge la cine ești cu adevărat! Și mai important, cum ti-ai dori să petreci ultimele clipe din această viață? Pentru că dacă faci orice altceva în momentul prezent, înseamnă că ti-ai cedat puterea, unui viitor incert!
Disclaimerul acestui articol e că tot ce conține este subiectiv, părerile proprii formate de pe „craca” pe care sunt în acest moment, prin filtrul experiențelor trăite pentru care sunt recunoscătoare că m-au adus aici dar pe care nu le-aș mai reproduce nici dacă ar fi posibil, fiind potrivite la momentul lor.
