Iertarea

Cred că ne este mai ușor să găsim vinovați, inclusiv propria persoană, decât să privim cu iertare și compasiune situațiile sau persoanele care se comportă necorespunzător propriilor așteptări sau normelor sociale.

De ce?

Pentru că ne dorim să deținem controlul. Și uneori, avem iluzia că îl deținem. Ne agățam de tipare, norme, rețete pe care le considerăm universal valabile, împrumutăm credințele altora, toate acestea pentru goana nebună după fericire. De cele mai multe ori, după idealul de fericire la care aspiram, din păcate neactualizat după cine suntem si ce avem nevoie cu adevărat.

Am observat că atașându-mă de imaginea proiectată despre cum ar trebui sa fiu, persist în gândirea critica (utilă de altfel, până la un punct) și aduc în mod constant starea de nemulțumire, însoțită inevitabil de bici.

Rezultatul?

Și mai multă vinovăție că nu sunt așa cum ar trebui, așa cum am sperat să fiu conform imaginii de sine formată de-a lungul vieții. Și mai puțină disponibilitate să mă iert, să fiu blândă cu mine, să am curajul să mă cunosc cu adevărat, să mă accept si iubesc așa cum sunt.

Mi-am dat seama cu ajutorul ghizilor cu care sunt recunoscătoare să lucrez, că iertarea nu vine în locul în care lipsesc compasiunea, blândețea, iubirea. Și dacă eu nu reușesc să mă iert și să mă iubesc, cum aș putea pretinde celorlalți să mi-o ofere. Aici am observat un paradox: cer(ș)eam iubirea, fiind aproape convinsă că nu o voi primi pentru că nu o merit și mă supăram pe oricine nu mi-o oferea în forma așteptată de mine.

Se zice că e mai ușor să ierți atunci când iubești. Și atunci, de ce e atât de greu uneori să iertăm persoanele dragi de la care avem pretenții mai mari decât la restul, și mai greu în privința propriei persoane. Probabil din vanitate și orgoliul, pentru că mă credeam specială, incapabilă să fac gesturi reprobabile, considerând că mi se cuvine să fiu iubită și iertată de cei dragi.

Ghici ce?

Cu toții suntem capabili să facem gesturi neconforme, reprobabile, răutăcioase chiar. Face parte din natura noastră umană, latura distructivă, partea întunecată a noastră. Acum, nu zic să o cultivăm și amplificăm ci să o recunoaștem în primul rând, să ne iertăm pentru ea, să o acceptam pentru a ne putea iubi ca întreg.

Dacă Dumnezeu ne iubește exact așa cum suntem, noi de ce nu o putem face? Probabil din frica de a nu scăpa lucrurile de sub control, de a nu deveni doar partea noastră întunecată, încununarea defectelor pe care considerăm că le avem. Alt paradox constă în faptul că frica de a nu fi într-un anumit fel, ne determină să fim exact așa – pe principiile: de ce îți e frică, nu scapi și unde îți e atenția, acolo îți e și energia. Astfel, hrănim partea care nu ne place, ignorând cine suntem în complexitatea ființei noastre. Iertarea aduce și produce miracole, pentru că ne ajuta să acceptam lucrurile așa cum sunt și nu mai opunem rezistență. În plus, eliberează locul aglomerat de resentimente și frustrări produse de neiertare. Eroziunea neiertării produce de cele mai multe ori daune mult mai mari decât situația/motivul care a generat-o. Sau cum îmi place să îmi reamintesc: mă atașez de suferința și o prelungesc inutil din nevoia de importanță. Mie cel mai greu mi-a fost (în unele privințe, încă îmi este) să mă iert pe mine pentru că: • nu mi-am luat apărarea atunci când aveam cea mai mare nevoie, • am stat cu biciul gândirii critice ori de câte ori am avut ocazia din nevoia de importanță, perfecțiune, • nu mi-am permis să acționez așa cum am simțit din frica să nu fiu proastă, neconformă, să nu îi rănesc pe cei dragi, să nu le pierd dragostea, să nu fiu judecată, etc. lista-i lungă și poate continua fiind o sursă inepuizabilă de motive pentru care să nu mă iert, dar sper să le fi cuprins pe cele esențiale … Tu ce motive ți-ai găsit să nu te ierți? Scrie-ne povestea neiertării tale și cum ai învățat să te ierți și noi promitem să o publicăm, astfel încât să îi inspiri și pe cei care ne citesc să se ierte. În plus, primele 5 povesti pot beneficia de câte o ședință de consiliere pentru dezvoltare personală!

Sharing is caring!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *