Am trăit toată viața cu convingerea că informația e putere! De aceea, am investit foarte mult timp în educația mea în așteptarea iluzorie a găsirii rețetei fericirii și succesului, așa cum le percepeam eu înainte. Am înțeles cu greu că educația nu transformă, doar informează, că prea multă știință nu aduce nici smerenia, nici credința, nici virtuțile atât de necesare pentru pacea și echilibrul interioare, singurele surse reale de fericire și împlinire.
Înainte să dați cu pietre în mine, precizez că nu regret nimic și consider în continuare educația ca fiind foarte importantă în viața fiecărui om dar neînsoțită de înțelegere, cantitatea de informații acumulate devine o povară covârșitoare, aducându-ne în stări de anxietate, depresie negăsindu-ne locul și învinovățindu-ne în mod regulat de tot ce am fi putut face și nu am făcut.
Cunoștința devine înțeles atunci când îmi este folositoare în experiența mea concretă de fiecare zi. Avem cu toții mult mai multe cunoștințe și din păcate, puține au potențial să devină înțelesuri ca să ne fie efectiv practice, utile.
Astfel, este important să fim atenți cu ce ne hrănim mintea, ce informații îi livrăm, pentru că o putem încărca ușor fără vreun folos, adunând balast și consolidând calea către nefericire. Se instalează stările de anxietate și/sau depresie (după preferințe) într-o primă fază, după care fiecare somatizează și ‘alege’ boli după cum îi dictează emoțiile netrăite.
Când am interacționat prima oara cu termenul de supraîncărcare cognitivă sau datasmog, m-am bucurat de inspirația unor oameni înțelepți în a defini ce ne împiedică să avem metabolizarea interioară a informațiilor pe care le recepționăm din exterior, ajungând să înmagazinăm de cele mai multe ori haotic aceste informații fără a fi capabili să le folosim ulterior, sau încercând să le folosim fără a le înțelege sensul.
Trecând prin diferite etape de acumulare a informațiilor, mi-a luat foarte mult timp să înțeleg parțial că volumul copleșitor al acestora împreună cu nevoia mea de a fi deșteaptă, nu aveau ca rezultat decât creșterea presiunii și amplificarea anxietății că nu sunt conformă cu cerințele proprii și ale celorlalți, că-s defectă și necesit reparații capitale. Și procesul este lung și anevoios, cu suișuri și coborâșuri, generator de frustrări ori de câte ori m-a furat peisajul și am ajuns la concluzia inadecvării. Mai este și capcana falsei înțelegeri, în care am impresia că am înțeles, până la proba contrarie care apare în ultima perioadă nesperat de repede.
Cred că înțelesurile se validează prin experiențe doar, adică putem lua la cunoștință de anumite informații, procese, situații dar până nu le trăim îmi este imposibil să cred ca le putem înțelege. Putem doar să avem impresia că le înțelegi, existând și atunci riscul să fii viciat de convingerile greșite/distructive cu care am plecat la drum și le putem diferenția prin observarea propriului comportament, comportamentului celor din jur, impactului convingerilor și răspunzând simplei întrebări: Îmi este cu adevărat de folos aceasta mie sau altcuiva?
E evaluare periodică dacă nu permanentă, ne poate ajuta în reducerea, dacă nu se poate chiar eliminarea (pre)judecăților, ajustarea convingerilor distructive, comportamentelor nocive, cunoașterea și acceptarea propriei persoane. În momentul în care ne străduim să ne activăm filtrul de selecție a informațiilor prin evaluarea utilității acestora și transformarea lor din cunoștințe în înțelesuri, ne simplificăm viața și ne-o facem mai frumoasă. Pentru că stă doar în puterea noastră să alegem să fim fericiți, în pace, acceptare și echilibru cat mai mult timp! Și asta cred că e superputerea pe care o avem cu adevărat, oferită cu generozitate de Dumnezeu alături de alte multe daruri pe care avem uneori tendința să le ignorăm sau luăm drept cuvenite.