Calea femeii

Noi, femeile suntem pasajele vieții, susținem expresia vieții și hrănim creațiile lui Dumnezeu. Prin urmare, în opinia mea, nu există nimic la fel de periculos ca o femeie care nu este în contact cu pântecele și cu scopul ei divin. O femeie care se separă de ea însăși este nemulțumită pentru totdeauna de viața ei, căutându-l în permanență pe Dumnezeu în afara ei, în mod paradoxal având în vedere calitatea ei intrinsecă de creator. Poate că nu mai suntem siguri care ar fi scopul nostru în planul Universului, dar există o certitudine, avem nevoie iubirea de sine și acceptarea de sine, adică esența femeii și a creației. Însă, din păcate, o femeie care nu s-a acceptat pe ea însăși este mai probabil să rănească creația, decât să o hrănească.

De fiecare dată când fiecare dintre noi își crește vibrațiile energetice, întreaga lume se ridică pentru a ne întâlni iar ca femei avem acces mai ușor la esența adevărului prin capacitatea de creație. Realitatea de acum este că o bună parte dintre noi am devenit femei periculoase, cu vibrații scăzute, care otrăvesc viața în loc să o susțină fără să știe vreodată. Totul a început pe măsură ce condiționarea și societatea au perpetuat mitul. Am vrut să aparținem, așa că ne-am prefăcut că am visat aceleași vise colective ca și restul prietenilor, ne-am prefăcut că avem aceleași obiective și dorințe și atunci când toți am avut „același vis” am început să concurăm pentru „aceeași fericire” și înainte de mult, fiecare femeie a fost infectată.

Am devenit dependente de jocul mic, pentru că ne doream atât de mult să ne placă, aveam nevoie de atât de mult pentru a ne face prieteni, pentru că eram condiționate să credem că viața a fost trăită la exterior și niciodată la interior. Viața noastră a devenit centrată pe percepțiile și opiniile celorlalți: ne-am prefăcut că suntem slabe pentru că așa credeam că suntem „atrăgătoare”, ne-am prefăcut că suntem mute pentru că nu am vrut să-i intimidăm pe ceilalți sau am vorbit prea mult și fără rost în dorința de a-i impresiona pe ceilalți, ne-am prefacut că suntem incapabile, pentru că nu am vrut să îi facem să se simtă amenințați pe cei de la care aveam nevoie de aprobare. Ne-am redus luminile pentru ca alții să strălucească, am diminuat vibrațiile noastre, astfel încât să putem vibra la același nivel cu colectivul, am dorit lucruri comune și am devenit oameni obișnuiți. Tot timpul, creația a avut de suferit pentru că nimeni nu a fost suficient de curajoasă pentru a-și urma scopul sufletesc, am născut suflete pe care nu le-am putut hrăni, fiind nerăbdătoare și lipsite de înțelegere privind procesul vieții și evoluția firească a acesteia. Am trăit ca și cum viața noastră ar fi împrumutată și nu aparținem acestei lumi, am considerat că posedăm lucruri și oameni, ne-am pus fericirea în afara noastră, am fost precaute, pline de frică, supărare, gelozie și bănuitoare cu celelalte femei.

Chemarea tuturor femeilor pe calea către Uhuru: Nu jucați moarte, nu vă răsturnați și nu vă dați lumina pentru că este nevoie de ea și de voi aici. Chemarea tuturor femeilor pe calea vindecării din minciunile convenției: mergeți mai departe și ridicați-vă vibrațiile, nu vă fie teamă să ardeți mai luminos decât soarele. Poate da, veți pierde prietenii care se simt amenințați de căldură sau care sunt orbiți de razele soarelui, dar cele care sunt ispravnice ale creației ar trebui să se cunoască și să se prețuiască pe ele însele și unele pe altele, să se accepte și să se iubească pentru că viața nu cere altceva decât dragoste pentru hrănirea creațiilor sale.

Misiunea noastră aici este sacră, necesită ca noi să devenim preotese și zeițe, de aceea trebuie să știm că în creație este și responsabilitatea noastră. Trebuie să chemăm înapoi ritualurile, rugăciunea și tăcerea, pentru a ne aminti ceea ce am uitat, și a ne vindeca pe noi înșine, vindecând astfel și creația.

Test preluat și interpretat din sursa Sacred Dreams

Om Shanti
Uhuru, Love and Light

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *