Filmul ne poartă în mintea lui Riley, o fată de 11 ani și ne face cunoștință cu emoțiile acesteia: bucuria, tristețea, furia, dezgustul și teama. Joy, Sadness, Anger, Disgust și Fear își petrec timpul în sediul central al emoțiilor și modelează comportamentul și personalitatea fetei, fiecare emoție având ocazia de a dicta reacția lui Riley în funcție de situație.
O dată cu mutarea întregii familii în San Francisco lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Deși emoțiile încearcă să se adapteze la schimbările produse, haosul își face simțită prezența atunci când Joy și Sadness sunt absorbite în adâncul minții lui Riley. Cu Anger, Disgust și Fear rămase la “comanda”, situația nu poate decât să se înrăutățească.
Prin intermediul călătoriei lui Joy și Sadness prin mintea lui Riley am avut ocazia de a vedea cum sunt construite visele, ce se întâmplă cu amintirile noastre, cum funcționează imaginația, dar și multe alte lucruri.
Mesajul filmului este transmis într-un mod simplu și subtil, dar în același timp autentic. Maturizarea, înțelegerea și acceptarea tristeții ca parte necesară a vieții, acceptarea importanței lucrului în echipă, toate acestea reprezintă pași pe care trebuie să-i facem, chiar dacă uneori nu ne-am dori acest lucru.
Recomand vizionarea acestui film în familie, pentru a înțelege împreună necesitatea fiecărei emoții, trăirea emoțiilor într-un mod cât mai autentic: nu putem fi fericiți fără să știm cum e să fim triști iar atunci când încercăm să evităm emoțiile pe care noi le percepem ca fiind negative, ele vin în cascadă, explodând în momentele cele mai nepotrivite.
Vizionare plăcută și să vă fie cu folos!
https://www.imdb.com/title/tt2096673/